SPECIAL! Exerciții pentru stimularea bunei organizări
Micile activităţi enervante, în perioada copilăriei, par să fie, de fapt, nişte exerciţii excelente de stimulare a bunei organizări, odată ajuns la maturitate
De Redactia Observator la 10.06.2014, 20:51Micile activităţi enervante, în perioada copilăriei, par să fie, de fapt, nişte exerciţii excelente de stimulare a bunei organizări, odată ajuns la maturitate
Cel puţin asta susţine un jurnalist american care a câştigat un premiu Pulitzer pentru cartea lui motivaţională: - „Puterea obişnuinţei".
Pe scurt, americanul spune că dacă am reuşi să ne rupem două minute din rutina matinală zilnică, pe care să le folosim făcându-ne patul, vom fi mai fericiţi în sinea noastră, ştiind că am făcut şi acea treabă. Astfel vom învăţa să ne gestionăm timpul mai bine, astfel încât să putem nu doar să ne aranjăm dormitorul, dar să ne spălăm şi farfuria din care am mâncat micul dejun. Şi tot aşa. Iar după ce marcăm toate aceste mici succesuri, ne vom dori să devenim victorioşi şi în afara propriei locuinţe.
Dar ce rutină zilnică au românii? Vedem în materialul de mai sus!