SPECIAL! Greșelile din relație care duc la despărțire
Când vine vorba despre factorii care pot afecta o relaţie, lista este destul de lungă. Şi aproape fiecare cuplu a ajuns, cel puţin o dată, în situaţia de a-şi pune întrebarea dacă e cazul sau nu să mai continue relaţia.
De Redactia Observator la 02.12.2015, 20:25În momentul în care începi o relaţie, nu te gândeşti nicio secundă că - în timp - vor începe să apară şi micile probleme! Acestea sunt, însă, inerente. Indiferent că vorbim despre mici neînţelegeri sau despre scandaluri în toată regula.
Cauzele sunt multiple, iar dacă sunteţi de părere că tăcerea este cea mai bună atunci când se arată vreun conflict la orizont, greşiţi amarnic. Asta spun psihologii, nu eu. Tăcerea poate fi intepretată în mod greşit de partener şi nu doar că situaţia nu se va aplana, ba chiar va escalada.
La fel de nocivă pentru relaţie este şi tăcerea. De acord, unii oameni consideră că - dacă nu spun ceea ce îi nemulţumeşte - pot să evite un scandal. Dar nu este nicidecum o soluţie fericită.
Problematic este şi momentul în care unul dintre parteneri, în clipa în care nu mai găseşte înţelegere acasă, îşi caută un confident în faţa căruia poate să se descarce. Dacă respectivul confident este de acelaşi sex, nu este o mare problemă. Dar dacă nu, situaţia se poate transforma radical.
De acord, copilul trebuie să fie pe primul plan, dar - dacă părinţii uită că nu sunt doar părinţi, ci şi iubiţi - s-ar putea transforma în simpli colegi de apartament. Tocmai de aceea, cei doi trebuie să înveţe cum să-şi ofere momente de intimitate, care nu vor face decât să le întărească relaţia.