Special! Groapa de gunoi din vârful muntelui
Munţii noştri aur poartă, spune poetul, dar urmaşii lui vor cu orice preţ să-l contrazică! Pentru că mai nou, un munte va purta gunoi. Nu e o metaforă, nu e o comparaţie forţată, e realitatea din Suceava
De Redactia Observator la 18.07.2014, 20:35Munţii noştri aur poartă, spune poetul, dar urmaşii lui vor cu orice preţ să-l contrazică! Pentru că mai nou, un munte va purta gunoi. Nu e o metaforă, nu e o comparaţie forţată, e realitatea din Suceava
Acolo, un vârf de munte a fost transformat în loc de depozitat deşeurile. De ce la 1000 de metri altitudine? Din raţiuni economice bine stabilite, spun autorităţile locale. Groapa de gunoi este amplasată asa pentru a fi la jumătatea drumului dintre cele două localităţi pe care urmează să le deservească.
Şi dacă asta vi se pare bizar, ar trebui să ştiţi că groapa este doar o soluţie pe termen mediu. Ce se va întâmpla când termenul va fi depăşit? Dumnezeu cu mila!