SPECIAL! Regina plăcintelor e cea de la Runc
Plăcinta de la Runcul Salvei a fost inventată, întâmplător, acum câteva decenii, de o localnică. Şi, chiar dacă este una dintre cele mai recent apărute reţete româneşti, este deja celebră. A apărut în monografia satului şi chiar este marcă înregistrată a localităţii.
De Redactia Observator la 28.10.2015, 08:09Plăcinta de la Runcul Salvei a fost inventată, întâmplător, acum câteva decenii, de o localnică. Şi, chiar dacă este una dintre cele mai recent apărute reţete româneşti, este deja celebră. A apărut în monografia satului şi chiar este marcă înregistrată a localităţii.
Nu există om, localnic sau simplu trecător, care să refuze o bucată de plăcintă de Runc. Ca să parafrazăm o replică celebră, este o ofertă pe care nu o poţi refuza. Din fericire, oferta nu vine la pachet cu nicio datorie.
O să spuneţi că este doar o banală plăcintă cu brânză. Doar că preparatul gospodinelor din Runcul Salvei are ceva special. Iar pentru a-i afla povestea trebuie să ne întoarcem în timp câtetava decenii.
A fost unul dintre acele momente rare şi fericite în care o simplă întâmplare avea să influenţeze viitorul unui sat.
Ce face cu adevărat specială această plăcintă este faptul că nu foloseşte niciun fel de ingredient sofisticat.
Mai înainte de toate, se pregăteşte plămădeala. Gospodinele amesteca făină, drojdie şi apă. În paralel, pregătesc umplutura. Adică brânză dulce, puţin praf de copt şi câteva ouă. Dacă la alte reţetele secretul stă în cantitatea ingredientelor, gustul plăcintei de Runc se bazează pe altceva. Pe experienţa gospodinei.
Cât umplutura se odihneşte, femeile se apucă de aluat. Şi el bazat pe ingrediente simple. Apă, sare, drojdie şi ulei. Dar nu vă lăsaţi păcăliţi de simplitate. Şi aluatul trebuie frământat într-un fel anume.
La final, aluatul este umplut cu brânză şi dat la cuptor. Nu înainte ca plăcinta să fie unsă cu un amestec de ou şi brânză iute.
Şi dacă nu vine lumea la Runc pentru plăcintă, se duc localnicii la lume. Produsul nu doar că a devenit marcă înregistrată a localităţii, ci a fost dus la toate târgurile de produse tradiţionale. Şi din ţară, şi din străinătate.