Antena LIVE

Curs valutar

Special! Trucurile persoanelor nesigure

Potrivit psihologilor, oamenii care se simt inferiori încearcă din toate puterile să-şi mascheze această slăbiciune. Şi - în funcţie de capacitatea intelectuală - aplică tot felul de metode. Din păcate, cea mai simplă este să îi facă pe ceilalţi să se simtă mizerabil

De la 23.11.2015, 20:53
WhatsApp
Vezi și:

Potrivit psihologilor, oamenii care se simt inferiori încearcă din toate puterile să-şi mascheze această slăbiciune. Şi - în funcţie de capacitatea intelectuală - aplică tot felul de metode. Din păcate, cea mai simplă este să îi facă pe ceilalţi să se simtă mizerabil.

"În momentul în care vreau să par ceea ce nu sunt pot să am două comportamente şi în general narcisiştii oscilează între aceste două comportamente, de supraevaluare şi de subevaluare. Adică fie dezvoltă comportamente arogante, ostile, de autosuficienţă şi de devalorizare a celorlalţi, fie dimpotrivă, se preling pe lângă ziduri", spune Cristina Fulop, psiholog.

Un alt mod prin care indivizii nesiguri încearcă să îşi crească valoarea este să se laude cu prieteni puternici, influenţi, pe care însă poate i-au întâlnit doar o dată în viaţă. Să nu mai vorbim despre momentele în care apelează la falsa modestie.

Oamenii nesiguri nu suportă nici ca ceilalţi să le observe defectele şi slăbiciunile. "În momentul în care greşesc încearcă să devină extra punitivi, să dea vina în afară sau să acopere repede greşeala astfel încât ceilalţi să nu vadă ce s-a întâmplat, îşi pierd focusul de pe obiectiv pentru că, neavând încredere în ei, precis are dreptate şi precis felul în care au gândit ei lucrurile nu este cel corect, sunt negativişti şi se tem foarte mult şi de evaluări şi de eşec şi de sancţiune".

Şi nu în ultimul rând, se plâng permanent pentru că lucrurile din jurul lor nu merg atât de bine precum şi-ar dori.

Specialiştii spun că ar fi bine să încercăm să detectăm persoanele nesigure astfel încât să nu ne punem întrebări nejustificate cu privire la propria noastră persoană. Făcând acest lucru, vom mai reuşi ceva: să nu daţi importanţi acestui tip de indivizi.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

observator special persoane social trucuri
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024