Proiect unic in Romania: Un spital modern pentru pasari va fi deschis in curand in Bucuresti
Avem spitale pentru caini. De ce n-am avea si pentru pasari? In curand, la Muzeul Satului din Capitala, va fi deschis un spital modern doar pentru inaripate. Pentru cele care si-au frant aripile in zbor sau pentru puii ramasi fara mama.
De Redactia Observator la 25.03.2013, 17:46
In unul din putinele locuri din Bucuresti unde mai poti respira aer curat, printre casutele de lemn de pe vremea strabunicii, a aparut acum si un spital modern. Pacientii vor fi insa unii mai speciali. Pasari salbatice.
“Noi am primit in multe ocazii solicitari de a prelua diferite pasari salbatice care aveau probleme de a supravietui in salbaticie”, a declarat Valentin Marin, reprezentant al Asociatiei Ornitologice Romane. Oricine gaseste pe strada o pasare ranita sau un pui orfan, il poate aduce la noul spital. Va fi internat si ingrijit de medici veterinari. Cand se va face bine, e liber sa-si ia zborul.
“Nadajduim ca pasarelele bolnave, pe care le vor gasi pe strada unii locuitori din Bucuresti, si nu numai, vor fi aduse aici si ingrijite”, spune Paula Popoiu, director Muzeul Satului.
Investitia se ridica la 5.000 de euro, bani proveniti din sponsorizari. Spitalul pentru pasari va fi gata in luna mai.
“Un spital trebuie sa aiba si dotari si atunci am gasit un loc unde putem sa avem apa, caldura, pentru pasarile care vor fi aici, iarna”, a mai spus Paula Popoiu.
Spitalul pasarilor este un proiect unic in Romania si are si un alt scop: educarea copiiilor. Cei mici vor putea asista chiar la ingrijirea pacientilor inaripati.