Spital nou pentru Bucureşti. Vezi aici cum va arăta
Tragedia de la Colectiv a demonstrat faptul că spitalele din Bucureşti nu sunt pe deplin pregătite să facă față unor situații de criză
De Redactia Observator la 11.12.2015, 17:38Tragedia de la Colectiv, cel mai grav incident din istoria recentă a României, a demonstrat, din păcate, faptul că spitalele din Bucureşti nu sunt pe deplin pregătite să facă față unor situații de criză.
„E drept, că în București, sunt câteva spitale care au secții echipate la standarde internaționale și unde lucrează medici excepționali, însă, în România, NU există niciun spital multidisciplinar, cu adevărat modern, intergal performant, unde un pacient cu multiple traumatisme să se poată trata fără să fie îngrijorat, că după ce a fost operat de un medic excepțional, ar putea avea de suferit, sau, mai grav, viața lui ar putea să îi fie pusă în pericol din cauza unor infecții, pe care le poate contracta în spital”, a declarat europarlamentarul Cristian Bușoi.
Spitalul este gândit pe modelul internațional. Asta înseamnă că va acoperi servicii de urgență, investigații, diagnostic, tratament și recuperare medicală.
„Cred că după 25 de ani de la Revoluție, avem datoria să construim un spital, care să fie un centru de performanță, în primul rând pentru români, pentru bucureșteni Pentru construcția spitalului, Primăria poate angaja credite pe termen lung de la instituții financiare serioase cum ar fi Banca Europeană de Investiții sau Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare”, a completat europarlamentarul.
Unitatea spitalicească ar putea fi plasată în sectorul 6 , pe locul unui teren al MAPN, sau pe platforma Fundeni. Există un teren potrivit pentru a ridica spitalul și în Sectorul 3 al Capitalei și ar mai putea fi luată în calcul baza RATB din zona Piața Victoriei.