Statul îi tratează cu indiferenţă pe copiii infectaţi cu HIV
Viaţa copiilor infectaţi cu HIV atârnă de un fir de aţă, iar statul îi tratează cu indiferenţă. Au fost lăsaţi fără medicamente. Mama unuia dintre copiii bolnavi arată cu degetul spre sistemul medical de două ori.
De Redactia Observator la 03.03.2015, 19:29- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Viaţa copiilor infectaţi cu HIV atârnă de un fir de aţă, iar statul îi tratează cu indiferenţă. Au fost lăsaţi fără medicamente. Mama unuia dintre copiii bolnavi arată cu degetul spre sistemul medical de două ori.
E convinsă că fiul ei a luat virusul letal chiar din spital. După o banală operaţie de polipi. Tratamentul care îi ţine copilul în viaţă nu se găseşte în România. După sesizarea echipei Observator, şefii din Sănătate anunţă că medicamentele sunt în curs de livrare.
O banală operaţie de polipi i-a dat viaţa peste cap. După intervenţie, Ştefan s-a simţit din ce în ce mai rău şi abia după un an şi jumătate a primit diagnosticul cumplit.
Următoarele zeci de analize au arătat că niciun alt membru al familiei nu are virusul HIV. Doar băieţelul lor. Iar Ştefan este prea mic să afle adevărul. Ştie că ia doar câteva vitamine.
De mai bine de o lună, băiatul primeşte un tratament făcut. din ochi. În spitale nu mai există medicamente speciale pentru copii şi este nevoit să ia bucăţi din pastilele adulţilor infectaţi cu HIV.
Şefii Ministerului Sănătăţii promit că Ştefan va avea tratament la timp. De săptămâna viitoare. Producătorul de medicamente a întârziat livrarea.
La Bacău, o femeie infectată în spital cu virusul HIV a câştigat procesul cu statul şi despăgubiri de milioane de euro. Acum e rândul lui Ştefan. Mama lui va merge până în pânzele albe.