Stresul de la serviciu
Am senzaţia că cercetătorilor americani nu le place nicio altă meserie în afara celei de om de ştiinţă! După ce au încercat să ne convingă că munca de birou ne omoară încet, dar sigur, s-au apucat să facă şi un top al stresului.
De Redactia Observator la 24.01.2014, 20:32- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Desigur, militarii şi pompierii sunt pe primele poziţii, având în vedere că-şi riscă viaţa zi de zi. Dar să ştiţi că nici chelnerii nu se simt prea bine. Ce să mai spun despre corporatiştii care au probleme cu aparatura?!
Stresul de la serviciu nu este mereu provocat din cauza gradului de periculozitate a slujbei. Pentru pompieri, spre exemplu, orice fum le apare în faţa ochilor este semn de potenţial incendiu, deci trebuie tratat ca atare.
Doar că incendiul nu a fost tocmai un incendiu. Iar fumul nu provenea de la un foc mic şi nici măcar nu era fum. Erau aburul care ieşea din instalaţia de încălzire a maşinii. Dar asta au aflat prea târziu.
La fel de stresată este şi această chelneriţă! Încearcă să fie rapidă şi plină de profesionalism, doar că eşuează lamentabil. La fel ca şi acest căpitan de vas, care - din dorinţa să ajungă cât mai urgent în port - trece peste orice.
Nici în birouri lucrurile nu stau altfel. Tocmai de aceea, o imprimantă care se încăpăţânează să nu facă ce trebuie, e lansată pe geam fără ezitare. Desigur, imaginile sunt - la prima vedere - distractive. Însă în spatele lor se ascunde ceva ce numai psihologii pot să desluşească.
Un site american specializat în găsirea de joburi a realizat un top al celor mai solicitante cerinţe la locul de muncă. Potrivit CareerCast, printre acestea se numără perioada de timp petrecută în delegaţii, termenele limită, lucrul cu publicul, competivitatea, munca fizică, condiţiile de muncă, pericolul şi riscul vieţii.
Psihologii spun că este importantă şi organizarea activităţii astfel încât gradul de acţiuni repetitive să nu fie foarte mare. Rutina ne defectează creierul şi poate conduce la un comportament anormal.