Studenţii de la Medicină vor intra voluntar în lupta cu coronavirusul
Studenţii medicinişti intră în lupta împotriva COVID-19. Este vorba despre 53 de studenţi de la Facultatea de Medicină şi Facultatea de Asistenţă medicală din Galaţi, care vor lucra voluntar în spitalele COVID şi suport COVID, pentru a sprijini cadrele medicale.
De Adrian Obreja la 03.12.2020, 13:43- Studenţii voluntari vor ajuta cadrele medicale în lupta cu coronavirusul
- Tinerii au fost repartizaţi la spitalele din Galaţi şi Brăila
O parte dintre ei au început astăzi munca în spitale, iar cealaltă parte va începe mâine. Sunt emoţionaţi şi în acelaşi timp nerăbdători.
Aceşti studenţi voluntari vor lucra la secţiile de primiri urgenţe, terapie intensivă sau pe secţiile Covid.
Cei 53 de studenţi voluntari din Galaţi au fost repartizaţi la spitalele din Galaţi şi Brăila, iar perioada lor de muncă, de voluntariat în spitale se va întinde pe aproximativ trei luni.