Antena LIVE

Curs valutar

Sute de bucureşteni care locuiesc în clădiri care au fost încadrate în clasa I de risc seismic se opun consolidării

Mitul cu tocul uşii în caz de cutremur pare să dispară încet-încet. Dacă imobilul se prăbuşeşete complet, asta nu ne mai e de niciun folos. Sute de bucureşteni care locuiesc în clădiri care au fost încadrate în clasa I de risc seismic se opun consolidării şi astfel se expun unui pericol enorm.

De la 05.03.2014, 21:05
WhatsApp
Vezi și:

Legea este tipic românească: îi obligă să îşi consolideze casele, dar nu există nicio sancţiune pentru cei care n-o fac.

Doamna din imagine locuieşte împreună cu alte câteva zeci de familii într-un imobil de pe strada Tudor Arghezi. Blocul a fost încadrat în clasa I de risc seismic.

Asta înseamnă că e puţin probabil să reziste unui cutremur puternic. Jumătate dintre locatari se opun consolidării, deşi legea îi obligă să o facă. Explicaţiile locatarilor te lasă fără replică.

În Bucureşti, oficial, există 364 de clădiri am putea să scriem cu roşu pe ecran 364 de clădiri încadrate în clasa I de risc seismic.

Dintre acestea, 186 sunt cu pericol public, scriem şi aici adică sunt situate în zone în care, în caz de prăbuşire ar fi şi alte persoane afectate, nu doar proprietarii. Locatarii acestor imobile le pot consolida pe cont propriu sau cu ajutorul Primăriei.

Iar cei care au un venit mai mic decât salariul mediu pe economie, sunt scutiţi de la plata ratelor. În plus, primăria le pune la dispoziţie locatarilor aşa numitele blocuri de necesitate în care pot locui câteva luni, cât durează lucrările de consolidare.

Chiar şi aşa, în doar 5 cazuri proprietarii s-au apucat să consolideze. Aşa că lucrurile se mişcă româneşte. Părimăria a sesizat Guvernul.

Singura soluţie ar fi schimbarea legii. Adică, cei care se opun reconsolidării clădirilor cu risc seismic să răspundă penal.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social cutremur seism bloc consolidare
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024