Sute de turişti din Sinaia au petrecut a doua zi de Paște într-un peisaj feeric
Distracţia continuă în a doua zi de Paşte! S-a ieşit în tricouri pe pârtiile din Sinaia, atât de frumoasă e vremea la 2000 de metri altitudine. Numai astăzi, s-au strâns sute de turişti, toţi dornici să alunece pe omătul de o jumătate de metru.
De Redactia Observator la 21.04.2014, 17:19Chiar şi la 10 grade Celsius, schiorii se simt perfect. Cu un fes pe cap, dar în tricou, un bucureştean şi-a luat gaşca după el să-şi continue aventura pe schiuri. Abia s-au întors de la Snow Fest, din Franţa.
Pentru ei, gata cu mâncarea. Zăpada e de aproape jumătate de metru. Soarele e blând. Nimic nu mai contează. Aşa de bine e că, dacă vremea mai ţine cu ei, şi-au însemnat deja în calendar următoarea vizită.
Braşovul în schimb s-a transformat în tărâmul grătarelor. O coadă de zeci de maşini s-a format împrejurul unei păduri. Din ele, braşovenii şi-au scos armamentul de buni gospodari. Grătarele, ustensilele, mirodeniile de gătit, scaunele, umbrelele.
Nu de alta, dar chiar era nevoie de ele. Masă mare au făcut şi câteva familii din Galaţi, în pădure. Şi le-au umplut cu carne, bere, vin, dar şi câteva table de joc.