Sute de picturi, sculpturi şi fotografii sunt expuse în mai multe centre din Capitală
50 de artişti şi-au arătat lucrările cu scopul de a facilita accesul la cultură. Unii dintre ei formează şi familii şi spun că ajung să se inspire unul pe celălalt, iar arta în cuplu devine astfel mult mai frumoasă.
De Redactia Observator la 12.12.2018, 11:3150 de artişti şi-au arătat lucrările cu scopul de a facilita accesul la cultură. Unii dintre ei formează şi familii şi spun că ajung să se inspire unul pe celălalt, iar arta în cuplu devine astfel mult mai frumoasă.
Mircea Roman şi Florentina Voichi sunt de ani buni împreună. Însă, atunci când lucrează, stau separaţi. El are atelierul de sculptură la parter, iar ea pictează la etaj.
Florentina Voichi, pictoră: În pauze putem şi să schimbă păreri, să ne verificăm cumva cu ochi proaspăt. Uneori din cauza oboselii nu vezi anumite amănunte, pe urmă sunt discuţiile legate de exepoziţiile şi altor colegi.
Mircea Roman: Ne înţelegem foarte bine şi cred că ne şi stimulăm reciproc.
O familie de artişti are însă şi cheltuieli foarte mari. Pe lângă nevoile de zi cu zi, ei scot foarte mulţi bani din buzunar şi pentru materialele de lucru.
Florentina Voichi, pictoră: Numai şasiu cu pânza vreo 40 de lei, culorile nu aş putea să spun exact că nu ştim exactm cum şi cât, dar eu folosesc culori mai bune, uneori sunt tuburi de 33 ml care costă de la 25 de lei la 200 de lei.
Elena şi Marcel Scutaru sunt o altă familie de artişti. Au crescut împreună şi îi încurajează şi pe tinerii pasionaţi să nu renunţe la artă.
Elena Scutaru: Generaţiile mai tinere decât noi ar putea să zică un da hotărât, dar nu ne sfim nici noi să spunem, se poate trăi din artă, tot secretul este să te iei în serios
Marcel Scutaru: Noi am pornit într-o vreme în care chiar că nu se putea discuta despre artă. Dacă atunci s-a putut şi am supraveţuit până astazi, pot şi tinerii. Dacă neapărat vor, se poate trăi şi din artă.
Expoziţiile sunt organizate în mai multe centre din Bucureşti până pe 19 decembrie.