Târgul meşterilor populari din Baia Mare, vizitat de tot mai mulţi turişti
Starea de alertă i-a făcut pe români să renunţe la concediile în străinătate şi să viziteze, în schimb, locurile pitoreşti din ţara noastră. Care au multe surprize de oferit.
De Simona Vasiac la 17.08.2020, 11:32- Obiectele tradiţionale expuse i-au atras pe curioşi ca un magnet.
- Accesul a fost posibil doar cu masca de protecţie.
În Maramureş, de exemplu, suvenirurile pot fi şi o lecţie utilă toată viaţa, nu doar un obiect pe care îl uităm în valiză, la întoarcerea acasă.
După o vizită în Maramureş, turiştii pot lua cu ei nu doar un suvenir, dar şi o lecţie pe care nu o vor uita toată viaţa.
Dominic are doar 4 ani și a luat deja prima lecție de olărit. Sub atenta supraveghere a părinților, băiețelul a primit sfaturi importante de la Vasile Chira, un renumit olar din nordul țării.
Vasile Chira, olar: Este o meserie puţin mai murdară faţă de alte meserii, că eşti mereu prins cu mâna în lut, dar are farmecul ei pentru că de la o bucată de lut, să ajungem la un vas, practic îi dăm viaţă.
La târgul meşterilor populari găzduit de muzeul satului din Baia Mare am găsit-o şi pe Dana. În vârstă de 34 de ani, tânăra a învăţat să facă ii de la mama ei. Totul a început dintr-o joacă, iar astăzi coase podoabe maramureşene, dar şi cămăşi populare.
Dana Dobai, meşter popular: Mi-e drag şi iese lucrul din mâna mea. De multe ori zic că îmbrac oamenii cu sufletul meu.
Obiectele tradiţionale expuse i-au atras pe curioşi ca un magnet.
Monica Mare, director Muzeul Satului: Cei care sunt în trecere prin Maramureş pot găsi aici un suvenir de luat acasă pentru cei dragi.
Cei ce au dorit să treacă pragul târgului nu au avut acces decât cu masca de protecţie.