Tarifele pe litoral cresc cu 70% faţă de startul sezonului. Ofertele hotelierilor pentru a economisi bani
A fost un sfârşit de săptămână agitat la mare iar aglomeraţia abia începe. Dar şi scumpirile sunt abia la început. Weekendul următor va fi ultimul cu preţuri mai mici. Până în acest moment, cei mai mulţi hotelieri au majorat tarifele şi cu 30 la sută.
De Redactia Observator la 20.06.2022, 14:48Andreea Filip - reporter Observartor: La hotelurile de trei stele din staţiunea Mamaia preţurile sunt acum între 200 şi 300 de lei. La hotelurile de patru stele tarifele pornesc de la 350 de lei. Pentru a-i atrage pe turişti managerii hotelurilor vin cu tot felul de oferte, cu tot felul de pachete. De exemplu, la un hotel de patru stele din staţiunea Mamaia, pentru trei nopţi achiziţionate, managerii hotelurilor oferă turiştilor un voucher de 200 de lei pe care îl pot utiliza la restaurantul hotelului.
La alte unităţi de cazare, tot de patru stele, cu SPA, pachetele pornesc de la 3000 - 3.300 de lei, dar acolo vorbim despre sesiuni de terapie şi masaj. În această perioadă tarifele au crescut între 15 şi 30%, iar scumpirile nu se opresc aici. De la 1 iulie oamenii din turism spuneau că vom avea tarife mai mari cu încă 40%. Aşadar, în total, faţă de luna mai tarifele vor fi în plin sezon mai mari cu 70%.
Vin şi veşti bune de la mare. Vremea este excelentă de plajă, turiştii se bucură din plin. Sunt până la 25 de grade Celsius, apa este din ce în ce mai caldă. Mâine şi poimâine sunt temperaturi de până la 30 de grade, dar ştiţi foarte bine că aici briza ne salvează. Cea mai bună veste este că la sfârşitul săptămânii vremea va fi frumoasă cu soare din belşug, o vreme perfectă de plajă.