Testul Covid, pașaport medical la urgență pentru românii care se pregătesc să plece în străinătate de sărbători
Românii care se pregătesc să plece în străinătate de sărbători au în faţă marea provocare: testul Covid. Reporterii Observator au descoperit că multe clinici private au intrat în vacanţă, iar la cele deschise nu prea mai sunt locuri.
De Redactia Observator la 25.12.2020, 14:37- Şi la stat se prelucrează teste în perioada sărbătorilor.
- De exemplu, la Marius Nasta, dar cu programare dinainte.
Ana urmează să plece în vacanţă în Mexic, pe 27 decembrie. Chiar dacă poate călători acolo fără test covid, agenţia şi-a luat măsuri şi a cerut test negativ pentru toţi turiştii.
Ana: M-am programat încă de acum o săptămâna sau două, am vrut să mă asigur că voi avea rezultatele la timp, acum fiind sărbătorile este mai dificil. De obicei, clinicile nu îți pot garanta că îți eliberează rezultatul în aceeași zi sau ziua următoare. În mod normal aș fi făcut testul cu una două zile înainte, dar dacă șut sărbătorile că să evit să nu pot pleca în vacanță pentru că nu am răspunsul la test am preferat să-l fac mai devreme, iar între timp să evit interacțiunea cu alte persoane, să mă protejez și să fiu precaută. Cele mai multe ţări cer însă test PCR negativ. Unele cu 48 de ore înainte de călătorie, alte cu 72 de ore sau, cum este Maldive, cu 96 de ore înainte. Supriză însă, multe clinici private care fac teste au închis în aceste zile de sărbătoare.
Răzvan Pascu: Din păcate, există această problema cu clinicile închise, în schimb, au sesizat oportunitatea și au deschis, cu prețuri mult mai mari decât de obicei. Nu sunt foarte multe clinici, dar sunt, în special cele mai micuțe, nu doar în București, dar și în alte orașe mari din țară
Când faceţi programarea trebuie să vă asiguraţi că veţi primi rezultatul înainte de îmbarcare
Preţul unui test PCR pentru depistarea virusului SARS COV 2 variază de la o clinică la alta. De la 240 la 400 de lei.
Şi la stat se prelucrează teste în perioada sărbătorilor. De exemplu, la Marius Nasta, dar cu programare dinainte.