Antena LIVE

Curs valutar

Video

Tradiţiile de nuntă din Maramureş îi fascinează pe străini. The Guardian a publicat fotografii cu miresele

Jurnaliştii de la The Guardian au relatat şi arătat lumii întregi obiceiurile de la nunţile din Ţara Oaşului. Ei au publicat fotografii din România cu miresele care se pregătesc de ceremonie în costume tradiţionale care cântăresc chiar şi 20 de kilograme.

De la 26.10.2021, 17:36
WhatsApp
Vezi și:

Publicaţia britanică a descris cum în Ţara Oaşului, tradiţiile se îmbină cu noua modă adaptată la zilele noastre, dar şi cu nevoia românilor de acolo de a-şi etala bogăţia. Totul a fost documentat de către fotograful Michal Novotný. Mirii sunt surprinşi alături de invitaţii îmbrăcaţi în port popular şi de lăutari în timp ce merg către biserică.

"Într-o regiune îndepărtată din nordul României, există un amestec remarcabil de tradiție și bogăție. Locuitorii din Oaș muncesc de ani de zile în vest pentru ca acasă să își construiască case magnifice și să conducă mașini scumpe. Îmbrăcați în cele mai noi mode pariziene, precum și în costume populare vechi, ei organizează nunți opulente în valoare de zeci de mii de lire sterline, unde oaspeții dansează printre gheață uscată și mănâncă delicatese alese, totul fiind înregistrat de o echipă de fotografi", scrie The Guardian.

Prestigioasa publicaţie britanică a mai notat şi faptul că o nuntă în Oaş costă în jur de 50.000 de euro.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

traditii nunta maramures taraoasului the guardian
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025