Antena LIVE

Curs valutar

Antena 3: STS a furnizat coordonate GREȘITE. Poliția Română avea un sistem care ar fi putut să-i localizeze

Antena 3 prezintă o hartă care arată două zone greşite indicate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale echipelor de salvare.

De la 21.01.2014, 16:21
WhatsApp
Vezi și:

Poliţia Română dispune de un aparat care poate localiza orice tip de telefon cu o precizie de câţiva metri ---- VIDEO

Potrivit Antena 3, Serviciul de Transmisiuni Speciale a dat coordonate greşite echipelor de salvare. De altfel, nici Romatsa şi nici STS nu au reuşit să identifice corect locul unde a aterizat forţat avionul pilotat de Adrian Iovan.

Cea de-a treia zonă prezentată pe hartă este cea care a fost indicată de ROMATSA.

UPDATE 12:30

Poliţia Română deţine un sistem care ar fi putut localiza cu exactitate avionul căzut în Munţii Apuseni

Potrivit Antena 3, răniţii au fost căutaţi mai mult de şapte ore, deşi Poliţia Română are un sistem care i-ar fi localizat imediat.

Este vorba despre un sistem care încape într-o geantă şi care a costat aproape 3 milioane de lei.

Echipamentul a fost cumpărat anul trecut de la compania germană Syborg şi, deşi are capacitatea să asculte telefoanele mobile, poliţia a insistat că singurul motiv pentru care îl cumpără este pentru localizarea terminalelor care folosesc sistemul celular.

Jurnalistul Adrian Ursu a precizat, în cadrul unei intervenţii la Antena 3, că a descoperit cu surprindere un contract al Poliţiei Române pentru achiziţionarea unui sistem care ajută la localizarea exactă, pe baza datelor telefonice.

"Pe 25 mai anul trecut a organizat licitaţia pentru achiziţionarea acestui sistem. Echipamentul a venit în septembrie. Este un echipament, atenţie, mobil, portabil, el încape într-o valiză. (...) Este un echipament care deţine mai multe antene care realizează o celulă virtuală, adică exact ceea ce ni se spune că nu poate fi localizat", a declarat Adrian Ursu.

UPDATE, ora 11:00

Premierul Victor Ponta a cerut un raport detaliat vicepremierului, Gabriel Oprea, cu privire la operațiunea de salvare a răniților.

UPDATE 10:30

Potrivit Antena 3, Reprezentanţii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale susţin că locul producerii accidentului aviatic din Munţii Apuseni a fost stabilit pe baza informaţiilor furnizate de operatorii de comunicaţii mobile odată cu primirea primului apel la 112.

Informaţia a fost ulterior pusă la dispoziţia instituţiilor ce au participat la operaţiunea de căutare şi salvare, informează STS, potrivit Antena 3.

"Localizarea locului evenimentului în Sistemul 112, s-a realizat potrivit prevederilor legale, pe baza informaţiilor furnizate de operatorii de comunicaţii mobile odată cu primirea primului apel la 112, respectiv la nivelul sectorului celulei din care a fost generat acesta şi a fost pusă la dispoziţia instituţiilor care au participat la operaţiunea de căutare şi salvare", se arată într-un comunicat transmis de Biroul de presă al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS).

Întrebat despre dificultăţile de localizare a avionului prăbuşit în Apuseni, ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a spus că răspunsul poate fi găsit la STS Cluj.

"Răspunsul îl găsiţi la STS, în speţă la STS Cluj. Bineînţeles că era şi mai bine dacă se putea face o localizare la metru sau la suta de metri", a spus Stroe.

Potrivit Antena 3, Întrebat de ce nu a fost trimisă în misiune aeronava SMURD, el a spus că aceasta este "pentru salvare de oameni, nu pentru alte activităţi".

"Deocamdată nu am ce reproşa, nu am văzut elementele", a spus Stroe, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor privind operaţiunile de intervenţie în cazul aeronavei prăbuşite.

Avionul era O BOMBĂ CU CEAS

Aeronava nu mai fusese utilizată de aproape un an. Avionul fusese reparat în luna decembrie a anului trecut, dar la zborul de control s-a descoperit o altă problemă la sistemul care ajuta la virajele de pe sol, scrie Antena 3.

O echipă de specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică a plecat aseară către locul accidentului aviatic pentru a acorda sprijin la cercetările făcute în acest caz.

Avionul de tip BN 2 a zburat până în februarie 2013, după care a intrat în reparaţii până în 12 decembrie 2013, când a făcut un zbor tehnic. La o săptămână a repetat zborul, însă a fost depistată o problema la palonier, mecanismul care ajută la virajele de pe sol.

Potrivit Antena 3, ieri dimineaţă a fost verificat acest palonier şi i s-a permis avionului să efectueze cursa deşi NU făcuse un zbor de test înainte.

Aşadar, avionul nu mai fusese folosit de aproape un an, asta în ciuda faptului că la şase luni de pauză trebuie efectuate obligatoriu 7-8 ore de zbor.

Tragedia aviatică de la Cluj, explicaţiile şi scuzele autorităţilor

ora 10:00

Doi oameni puteau fi în viaţă acum, dacă bâlbăiala autorităţilor nu continua ore în şir.

După ce s-a aflat că avionul a aterizat forţat, nicio instituţie cu atribuţii în domeniu nu a reuşit să localizeze epava. Asta în ciuda faptului că medicii avea mai amulte telefoane care funcţionau, iar avionul avea un sistem de localizare, scrie Antena 3.

În acest condiţii, nu este de mirare că operaţiunile de căutările s-au întors subit cu sute de ani în urmă. S-a decis formarea unui cerc uman în jurul epavei.

Trebuia acoperită o suprafaţă de câteva sute de kilometri pătraţi, timp în care 7 oameni se luptau rămână în viaţă.

ora 7:00

Această tragedie a demonstrat o dată-n plus lipsa de competenţă a autorităţilor. Căutările au fost demarate la aproape o oră după ce s-a prăbuşit avionul. Au fost mobilizaţi zeci de salvamontişti şi jandarmi montani, care au fost trimişi să găsească epava cu ghiduri turistice în mâini.

În vreme ce ei căutau acul în carul cu fân oficialii se întreceau în declaraţii contradictorii. Şi după ce voluntarii au găsit avionul prăbuşit, aceeaşi oficiali au început să dea vina unii pe alţii.

Aproximativ la 15:46, deci era patru fără 12, fără 13 minute, nu ştiu, am vorbit prima dată cu doctorul Zamfir, tocmai îmi spunea că au căzut cu avionul, este anunţul docorului Irinel Popescu, care a căzut ca un trăznet pe capul medicilor.

Doar pe capul medicilor, pentru că cei care trebuiau să sară în ajutorul răniţilor, aveau să afle de tragedie peste mai bine de o jumătate de oră.

Reporter: La ce oră s-a prdus accidentul, domnule ministru?

MIRCEA DUŞA, Ministerul Apărării: Păi, acuma, eu am primit această informaţie cred că acum o jumătate de oră.

CITEȘTE Șirul evenimentelor dramatice, pe ore

La ora aceasta, deja Doctorul Calu îşi anunţase colegii de la spitalul Elias că este în agonie.

Am luat eu legătura cu el , de atunci şi până la 17 şi 8 minute am avut patru telefoane. Era imobilizat datorită traumatismelor suferite, a spus Daniela Safta.

La ora 17 şi 11 minute, pentru Şeful inspectoratului general al situaţiilor de urenţă, situaţia stătea altfel.

Din datele pe care le avem noi, este o aterizare forţată, date care sunt confirmate de faptul că nu ar fi victime la bord. Ne îndreptăţeşte să ne gândim că unde a căzut avionul nu este un teren accidentat, spunea Ion Burlui.

În tot acest timp, răniţii cereau disperţi ajutor.

Mi-a spus sunt la pământ, sunt în viaţă, nu mă pot mişca, ajutaţine să pitem fi localizaţi, să se ajungă la noi, povestește Daniela Safta.

Ministerul afacerilor interne, IGS in speta, dar nici jandarmii si politia nu dispun de tehnica necesara pt localizarea, de pilda a unei epave, cum este situatia in speta, a declarat Radu Stroe, Ministru de Interne.

Iar salvatorii în uniformă bâjbâiau pe întuneric.

Salvatorii în haine obişnuite, localnicii cu suflet mare, au dat însă de urma epavei.

Iar când epava a fost găsită a fpst prea târziu pentru două suflete. Pilotul Adrian Iovan se stinsese, iar medicul rezident a murit în scurt timp.

Reporter: Ce v-au spus medicii, ar fi trăit dacă erau găsiţi mai devreme?

Radu Stroe, Ministerul Afacerilor Interne: N-am vorbit cu medicii lucrul acesta, tot ce este posibil. Tot ce este posibil.

Din punct de vedere al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi a tututor forţelor Ministerului Afacerilor Interne, aşa cum vă spuneam, considerăm că a fost o operaţiune bine organizată. Mă refer la operaţiunea de căutare- salvare, a spus CATALIN CHIPER coordonatorul MAI pentru ISU, secretar de stat.

CITEȘTE Autorităţile caută vinovaţii pentru bâlbele din timpul operaţiunii de salvare de la Cluj

Adrian Iovan şi-a presimţit moartea! Care au fost ultimele lui cuvinte

 Șirul evenimentelor dramatice, pe ore

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

autorităţi cluj explicaţiile social tragedia aviatică
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024