Transplantul care aduce lumina
Să poţi să vezi, după o viaţă trăită în întuneric. Să poţi să mergi, după un accident sau un cancer osos. Sunt operaţii care chiar dacă nu salvează viaţa, o transformă spectaculos.
De Redactia Observator la 30.10.2014, 19:37Să poţi să vezi, după o viaţă trăită în întuneric. Să poţi să mergi, după un accident sau un cancer osos. Sunt operaţii care chiar dacă nu salvează viaţa, o transformă spectaculos.
Câţiva medici din Bucureşti şi-au dedicat viaţa acestor minuni. Fac transplant. De cornee sau de os. Sunt bine pregătiţi şi gata să facă şi mai mult. Dar, adesea, le lipseşte.materia primă.
Minunile nu se întâmplă, însă, atât de des cât ar fi nevoie. La Spitalul Militar se fac în fiecare an în jur de 90 de transplante de cornee. Cei opt chirurgi de la secţia de oftalmologie ar putea opera mult mai mult. Mai ales că pe lista de aşteptare sunt aproape 400 de oameni care speră să vadă din nou. Lipsesc însă ochii.
Rămâne o singură soluţie. Donatorii aflaţi în moarte cerebrală. Dar, deşi în ultimii ani, numărul celor care au donat organe a crescut, când vine vorba de ochii celui darg, lumea se fereşte. La fel se întâmplă şi cu oasele, care, la rândul lor, pot însemna o viaţă infinit mai bună pentru pacienţii care trec printr-un transplant.
O singură bancă şi aceea săracă. Lucrurile s-ar putea schimba, dacă legea care permite românilor să aleagă din timpul vieţii dacă vor dona organe, ar fi pusă în aplicare. Acum, chiar când cineva şi-a exprimat această dorinţă la notar, decizia finală aparţine tot familiei.