Trei copii s-au îmbătat crunt dintr-o sticlă de țuică
Au dat biberonul pe sticla de ţuică. Într-un sat din Arad, trei fraţi, cel mai mic de un an şi cel mai mare de patru ani, au ajuns la spital după ce au golit o sticlă întreagă de tărie. Cel mijlociu, de 2 ani şi jumătate, a intrat în comă alcoolică. Părinţii sunt acum cercetaţi.
De Redactia Observator la 05.06.2014, 16:18Au dat biberonul pe sticla de ţuică. Într-un sat din Arad, trei fraţi, cel mai mic de un an şi cel mai mare de patru ani, au ajuns la spital după ce au golit o sticlă întreagă de tărie. Cel mijlociu, de doi ani şi jumătate, a intrat în comă alcoolică. Părinţii sunt acum cercetaţi.
Însetaţi, cei trei copii, o fată de patru ani şi frăţiorii ei de un an respectiv doi ani şi jumătate, au băut alcoolul ca pe apă. Dar nu l-au împărţit frăţeşte. Cel mijlociu a băut mai cu poftă.
Mama era plecată în sat iar cei trei copii rămăseseră în grija fratelui mai mare, de 9 ani. El ar fi găsit sticla cu ţuică într-un şanţ şi le-ar fi dat fraţilor să bea. Când s-a întors, femeia i-a văzut că abia se mai ţineau pe picioare.
Femeia a anunţat ambulanţa iar cei mici au ajuns direct la urgenţă. Medicii sunt îngrijoraţi. Tăria ar putea doborî şi un om mare darămite nişte copii de-o şchioapă.
Cei de la protecţia copilului au început o anchetă acasă la cei 4 fraţi, ca să se vadă dacă părinţii îi neglijează.
DGASPC demarează o anchetă pentru a stabili dacă se impun măsuri de plasament. Starea copiilor este acum bună iar mâine vor fi externaţi