Trei maşini au ars violent în parcarea unui bloc din Piatra Neamţ
Trei oameni din Piatra Neamţ vor mearge pe jos la serviciu, în această dimineaţă. Maşinile lor au ars violent , în parcarea din faţa blocului, fără ca cineva să poată interveni.
De Redactia Observator la 28.02.2014, 09:07Un vecin a dat alarma atunci când totul era deja scrum. Focul a pornit de la unul dintre autoturisme, care chiar zilele trecute fusese scos din service.
În câteva minute, cele trei maşini s-au transformat în mormane de fiare arse. Focul a pornit de la un autoturism vechi de mai bine de 10 ani care, culmea, abia fusese scos din service, zilele trecute.
Flăcările s-au extins, apoi, şi la celelalte două autoturisme parcate în apropiere. Un vecin a dat alarma, după câteva zeci de minute, atunci când totul era deja distrus. Proprietarii au fost treziţi din somn de poliţişti.
Paguba este totală. Nici una dintre maşini nu era asigurată împotriva incendiilor, iar pompierii nu au reuşit să mai salveze nimic. Cel mai probabil, oamenii vor încerca să-şi recupereze banii în instanţă.