Şoferiţă în stare de şoc, după ce trei maşini s-au ciocnit pe un drum din Caraş-Severin
A vrut să se asigure, dar a ieşit prea mult cu maşina pe şosea! Şoferul care avea prioritate s-a speriat, iar cum carosabilul era şi umed cele două autoturisme s-au ciocnit puternic.
De Redactia Observator la 30.04.2017, 10:46A vrut să se asigure, dar a ieşit prea mult cu maşina pe şosea! Şoferul care avea prioritate s-a speriat, iar cum carosabilul era şi umed cele două autoturisme s-au ciocnit puternic.
O tânără şoferiţă este în stare de şoc. Are de puţin timp permis de conducere. Mergea regulamentar pe un drum naţional din Caraş Severin când s-a trezit cu maşina lovită şi prinsă între alte două autoturisme.
Acesta din urmă ar fi ieşit prea mult cu maşina în şosea, de pe un drum lateral. Chiar atunci, de pe prima bandă, un autoturism a intrat frontal în el. Tânăra a realizat pericolul, însă, a fost prea târziu.
La spital au ajuns şoferul imprudent dar şi alţi trei pasageri din maşină. Din fericire, nu au răni care să le pună viaţa în pericol dar au rămas sub supravegherea medicilor.
Din cauza accidentului, traficul rutier a fost îngreunat mai bine de o oră, în zonă. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.