Trei tinere din Capitală au trecut prin clipe de groază! Casă lor de vacanţă din Comarnic a luat foc
Trei tinere din Capitală au căutat relaxarea şi erau să moară. Casă de vacanţă din Comarnic a luat foc. Fetele au ajuns de urgenţă la spital cu arsuri. Patru ore a durat intervenţia pompierilor care nu au mai putut salva nimic din locuinţă
De Redactia Observator la 10.01.2015, 20:07Trei tinere din Capitală au căutat relaxarea şi erau să moară. Casă de vacanţă din Comarnic a luat foc. Fetele au ajuns de urgenţă la spital cu arsuri. Patru ore a durat intervenţia pompierilor care nu au mai putut salva nimic din locuinţă
Ba, mai mult, aceştia au fost nevoiţi să stingă şi casa vecină care s-a aprins de la flăcările puternice.
Era trecut de orele prânzului când localnicii au auzit o bubuitură puternică într-o casă de vacanţă care aparţine unor bucureşteni. Fiica proprietarului şi două prietene îşi petreceau aici sfârşitul de săptămână. Tinerele au fost rănite. Oamenii le-au scos cât au putut de repede pe fete din casa cuprinsă de flăcări şi au sunat la 112.
În timp ce tinerele erau duse de ambulanţe la Spitalul Judeţean din Ploieşti, vecinii au încercat să stingă focul cu ce au găsit. Drumul accidentat a ingreunat intervenţia pompierilor care s-au văzut nevoiţi să întindă furtunurile de la 300 de metri. Flăcările s-au extins atât de repede, încât din casă nu a mai fost nimic salvat. Mai grav e că focul extrem de puternic a cuprins şi casa vecină.
Pompierii au deschis o anchetă pentru a descoperi cauzele exacte ale incendiului, însă, cel mai probabil, deflagraţia s-a produs din cauza unei acumulări de gaze.