Trenurile CFR întârzie 5 ani într-un an. Viteza locomotivelor este aproape aceeaşi cu cea din perioada interbelică
Trenurile din ţara noastră au avut intârzieri de peste trei milioane de minute în 2017
De Redactia Observator la 11.01.2018, 13:48Românii care călătoresc cu trenul vor zâmbi amar la auzul statisticii următoare. Trenurile din ţara noastră au avut intârzieri de peste trei milioane de minute în 2017. Mai exact cele 1.200 de garnituri care circulă zilnic au întârziat împreună cinci ani într-unul singur.
Dacă întreaga lume civilizată profită de avansul tehnologiei, noi, ca români, regresăm. Anul trecut, viteza cu care circulă trenurile CFR Călători a scăzut cu încă 2 km pe oră, situându-se aproape de valoarea de 50 de km pe oră, cam cum circulau trenurile în perioada interbelică.
Față de cinci minute, cât era întârzierea medie pe tren în 2016, acum ea a crescut cu încă două minute. În total, în 2017, trenurile noastre au întârziat doar 3 milioane de minute.
Cum e la alţii? În Japonia, spre exemplu, o companie feroviară și-a cerut scuze după ce unul dintre trenurile sale a plecat din stație mai devreme cu 20 de secunde decât era programat.
Revenim la CFR şi vă mai spun că în 2017 au fost reabilitați doar 13 km de cale ferată. Problemele însă sunt mult mai mari. Compania este aproape de colaps financiar. Nu mai are bani nici să își repare vagoanele care s-au defectat. De la 3.000 de vagoane în 2001, CFR Calatori mai are doar 900 de vagoane funcționale.