Antena LIVE

Curs valutar

Trofee de vânătoare ale lui Ceauşescu, la licitație

Până în '89, România a avut un prim mare vânător al ţării: Nicolae Ceauşescu. Era întâiul în toate şi nu-i putea lipsi titlul de cel mai priceput în mânuitul armelor. Asta chiar dacă, atunci când el trăgea, alte şapte gloanţe plecau de te miri unde.

De la 24.06.2014, 20:02
WhatsApp
Vezi și:

Până în '89, România a avut un prim mare vânător al ţării: Nicolae Ceauşescu. Era întâiul în toate şi nu-i putea lipsi titlul de cel mai priceput în mânuitul armelor. Asta chiar dacă, atunci când el trăgea, alte şapte gloanţe plecau de te miri unde. 

Trofee de vânătoare a avut, însă, cu zecile, iar acum au ajuns la licitaţii. Şi celebrul birou comandat pentru dictator, dar care a rămas în depozitele fabricii, e de vânzare. Preţul de plecare: 10 mii de euro

Nicolae Ceauşescu a fost şi cel mai bun vânător al patriei. Cel puţin asta a fost imaginea pe care cei care împuşcau mistreţi, urşi sau cerbi în locul său au lăsat-o să se vadă.

Ceauşescu trăgea un foc şi alte şapte gloanţe plecau pe lângă el. Asta nu l-a oprit să-şi adjdeuce titlul de primul vânător al ţării. O confirmă chiar certificatele emise de direcţiile silvice. Doar 40 de euro, costă certificatul primit de Ceauşescu după ce a răpus un cerb carpatin în 1967.

Ştim ce pasiune a avut fostul dictator, vânătoarea a fost una dintre mândriile sale, a ajuns la statutul internaţional de mare, mare vânător.

Pasiunea dictatorului a ajuns chiar şi peste hotare. Şi după moartea sa. Cu doar 20 de euro, orice colecţionar poate avea o revistă în care străinii amintesc recordurile regizate pentru Ceauşescu.

În ianuarie 1990, revista britanică publica un număr dedicat fostului dictator, pentru că ştim deja că nu mai era la putere.

Fostul şef de stat primea şi cadouri în. trofee de vânătoare. Cele mai multe de la liderii africani. O blană veritabilă de leopard e scoasă la licitaţie cu 1.200 de euro. Mai scumpe sunt însă obiectele atinse de fostul dictator. Un pix şi un creion, placate cu aur, primite cadou în vizita din America şi pe care Nicolae Ceauşescu chiar le-a folosit. Costă 2 mii de euro. Ieftin, în comparaţie cu biroul prezidenţial.

Un cadou care trebuia să fie pus în biroul său din Casa Poporului.

Trei tone de lemn masiv, lucrat manual de 12 sculptori, trei arhitecţi şi patru designeri, s-au transformat în 1989 în ce urma să fie cadoul din partea Partidului Comunist Român pentru cea de-a 72-a aniversare. Nefolosit vreodată, cine-l doreşte trebuie să plătească 10 mii de euro.

Ar fi prima persoană fizică care ar deţine acest birou care are această componentă memorialistică pentru că a fost dedicat lui Nicolae Ceauşescu, care nu a apucat, din păcate pentru el, să-l ocupe.

Mobilierul de birou va fi scos mâine la licitaţie, iar trofeele de vânătoare îşi caută cumpărător în această seară

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social trofee vanatoare ceausescu licitatie
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024