Trotineta electrică a devenit mijloc de transport public în Timișoara
În timp ce lucrările la autostrăzi bat pasul pe loc zilnic în România, în Timişoara a fost inaugurat al şaptelea mijloc de transport public. Este vorba despre 25 de trotinete electrice, care le va uşura timişorenilor viaţa de zi cu zi.
De Redactia Observator la 01.04.2019, 18:22În timp ce lucrările la autostrăzi bat pasul pe loc zilnic în România, în Timişoara a fost inaugurat al şaptelea mijloc de transport public. Este vorba despre 25 de trotinete electrice, care le va uşura timişorenilor viaţa de zi cu zi.
Trotinetele electrice sunt considerate, la ora actuală, o variantă foarte eficientă şi modernă de a evita aglomeraţia din oraşe. Iar pentru că nu poluează aerul, autorităţile locale au ales să le transforme în cel de-al şaptelea mijloc de transport în Timişoara.
Nicolae Robu, primar Timişoara: Am considerat că, pentru început, este cel mai potrivit să creăm subsistemul în zona studenţească. Aşadar avem 25 de trotinete şi trei staţii, una în mijlocul complexului studenţesc, în faţa cantinei politehnice, a doua la Universitatea de Vest şi a treia la Universitatea Politehnica
Investiţie de 129.000 de lei în trotinete electrice
Sistemul de utilizare este acelaşi cu cel al bicicletelor publice. Cu ajutorul unei aplicaţii, oamenii împrumută practic pentru câteva ore, gratis, o trotinetă electrică.
Trotinetele electrice au mare succes la tineri, care susţin că "sunt un vehicul foarte cool, foarte la modă, electric, nu poluează, ne deplasăm super repede. Viteza de 25 de km la oră e tot ce-ţi trebuie. E şi foarte uşoară, e şi pliabilă"
Investiția pentru stațiile de închiriere a fost de 129.000 de lei, iar edilul Timişoarei vrea să cumpere în viitor și segway-uri pentru studenți.