Doi tineri au fost salvaţi în ultimul moment, după un accident rutier grav. Cine i-a ajutat
Doi tineri au fost lăsaţi să se chinuie într-o maşină făcută ţăndări, la câţiva kilometri de Tulcea. Şoferul unei dube i-a spulberat pe contrasens, după care nici măcar nu i-a privit. Omul a coborât alături de câţiva pasageri, pe care i-a convins să fugă de la locul accidentului împreună cu el.
De Redactia Observator la 24.09.2015, 08:56Doi tineri au fost lăsaţi să se chinuie într-o maşină făcută ţăndări, la câţiva kilometri de Tulcea. Şoferul unei dube i-a spulberat pe contrasens, după care nici măcar nu i-a privit. Omul a coborât alături de câţiva pasageri, pe care i-a convins să fugă de la locul accidentului împreună cu el.
Mai mulţi trecători au găsit victimele în stare gravă şi au sunat la112. Unul dintre tineri are 24 de ani, celălalt 23. Amândoi sunt imoblizaţi de rănile grave. Tânărul întins pe carosabil are fracturi la cap, mâini şi picioare. Cel care a provocat accidentul l-ar fi lăsat să moară. Câţiva trecători l-au scos din maşină, când încă nu simţea rănile, din cauza şocului.
După impactul extrem de zgomotos câţiva şoferi au oprit la accident şi mai mulţi localnici au ieşit din case. Din duba care a spulberat maşina cu cei doi tineri, ar fi coborât patru oameni. Nici ei nu erau teferi, dar frica de a da explicaţii le-a dat curaj să fugă.
Şoferul şi cu încă unul s-au dat jos şi au fugit. Acolo au căzut, ăla l-a ajutat şi au fugit încolo.
Cele două victime rănite grav au fost transportate la spitalul din Tulcea. Acum, poliţiştii încearcă să-i identifice rapid pe şoferul şi pasagerii care au părăsit locul accidentului.