Turiştii de la Sovata se pregătesc pentru un Revelion de poveste
Fie vară, fie iarnă sunt staţiuni care atrag oricând turiştii. Sovata este una dintre ele. Oamenii vin aici pentru peisajele de vis, dar şi pentru serviciile pe care le oferă hotelierii. Vizitatorii au ocazia să guste şi din preparatele culinare sută la sută naturale.
De Redactia Observator la 29.12.2019, 21:30Fie vară, fie iarnă sunt staţiuni care atrag oricând turiştii. Sovata este una dintre ele. Oamenii vin aici pentru peisajele de vis, dar şi pentru serviciile pe care le oferă hotelierii. Între drumeţii şi sesiunile de relaxare la spa, vizitatorii au ocazia să guste şi din preparatele culinare sută la sută naturale.
În hoteluri şi pensiuni e agitaţie mare. În timp ce turiştii care au petrecut Crăciunul îşi strâng bagajele, cei care vor petrece Revelionul în apele termale şi le desfac.
Deşi la Sovata există o pârtie, lipsa zăpezii le-a schimbat planurile de vacanţă turiştilor. Cei mici au schimbat costumul de schi cu costumul de baie.
Pachetele de sărbători au fost vândute din timp. Hotelurile sunt pline ochi, iar pe turişti îi aşteaptă nenumărate surprize la trecerea dintre ani.
Mariana Suciu, şef restaurant: Pe 31 avem focuri de artificii şi orchestră şi un meniu bogat cu antreuri, peşte, friptură, sarmale, băuturi la alegere. Un sejur de cinci zile este 1.260 de lei de persoană cu două cine festive pe 31 decembrie şi 1 ianuarie
Pentru cinci zile de relaxare la Sovata turiştii plătesc între 1.200 de lei şi 2.500 de lei.