Turiştii străini, cuceriţi de Maramureş
În timp ce noi căutăm plajele din Spania, Grecia sau Turcia, străinii prind gustul vacanțelor în România. Într-una dintre cele mai frumoase staţiuni monatne din țara noastră, în Breb, camping-ul este plin de turiști din toată lumea. Pe lângă mâncarea tradițională și gustul pălincii de Maramueş, aceștia experimentează viața sălbatică de pe traseele din Munții Gutâi.
De Simona Vasiac la 04.08.2023, 18:37Martin și Kristin sunt din Germania. De două săptămâni locuiesc în camping-ul de la poalele Munților Gutâi. Ea a venit pentru prima dată în România, iar viața simplă din satul românesc a cucerit-o pe loc.
Kristin: "Ne place să locuim aici, între munţi şi într-o zonă frumoasă. Noi am venit prin Polonia, Slovacia şi Ungaria, a fost cu adevărat interesant."
Martin: "Vrem să mergem să vedem Marea Neagră, bisericile, animalele sălbatice, urşii, caii. Acesta este răspunul la "de ce aici?", da."
La câțiva pași de ei, un grup de 12 turiști din Cehia și Germania iau micul dejun. Produsele le-au cumpărat de la localnicii din sat. Călătoresc cu cortul împreună de cinci ani, iar fiecare experiență în natură vine cu noi provocări.
Anja: "Este posibil să cumperi mâncare de la fermieri sau doar de la oameni care au o vacă sau pui. Este puţin dificil cu limba, dar noi folosim traducerea de pe telefonul mobil. Noi am cumpărat brânză ieri, am cumpărat unt, câteva ouă."
Camping-ul este administrat de un olandez, care a lăsat viața din străinătate și s-a mutat definitiv în inima Maramureşului. De profesie bucătar șef, Bram a descoperit localitatea Breb în urmă cu zece ani.
Bram Heus, administrator camping: "Aceasta a fost o oportunitate, pentru că iubesc această zonă. Acesta este un loc uimitor de campat din România, de fapt din Europa cred. Deci, a fost o alegere uşoară pe care am luat-o pentru acest camping."
Accesul în camping, pentru adulți, este de 35 de lei de persoană, iar pentru copiii de până în 14 ani - 20 de lei. Cine vrea să îşi instaleze cortul mai plăteşte alţi 15 lei, iar costul pentru accesul rulotei este de 25 de lei. Turiştii care vor şi electricitate, mai scot din buzunar 15 lei pe noapte. Doar în prima jumătate a acestui an, potrivit statisticilor, în România au intrat peste şase milioane jumătate de turişti străini, în creștere cu 18% faţă de aceeași perioadă a anului trecut.