Turnul Eiffel, închis de teama hoților
Turnul Eiffel a fost închis mai bine de șapte ore spre disperarea turiștilor veniți de peste mări și țări
De Redactia Observator la 23.05.2015, 10:11Turnul Eiffel a fost închis mai bine de șapte ore spre disperarea turiștilor veniți de peste mări și țări
Turnul Eiffel este vizitat, anual, de aproape şapte milioane de turişti, între care foarte mulţi străini. Fascinaţi de priveliştea Parisului văzut de la mare înălţime, destui vizitatori îşi dau seama abia la coborâre că au rămas fără portofele sau aparate foto.
Poliţiştii sunt şi acum prezenţi în preajma Turnului, dar, pe lângă hoţii de buzunare, mai au şi alte misiuni, ca alungarea vânzătorilor ilegali de obiecte contrafăcute.
Aşa că hoţii se simt ca la ei acasă iar dacă paznicii li se opun, nu ezită să-i ameninţe că-i vor aştepta după program pentru a-i învăţa minte. Fireşte, vizitatorii nu au fost deloc mulţumiţi să găsească Turnul închis. Unii au tratat cu înţelegere protestul, dar alţii au apreciat că hoţii nu sunt o ameninţare chiar atât de mare.
Turnul a fost redeschis după administraţia a promis întărirea măsurilor de securitate. Dar, dacă promisiunile nu vor fi respectate, o nouă încetare a lucrului nu este exclusă. Numărul hoţilor de buzunare a crescut după ce Franţa şi-a deschis frontierele pentru români şi cetăţenii altor ţări est-europene, dar fenomenul este mult mai vechi la Paris.