Black Eyed Peas şi Armin van Buuren, greii care au întreţinut atmosfera în ultima noapte de Untold
Au fost patru nopţi pline de culoare şi energie, patru nopţi de poveste, în care Clujul a devenit din nou capitala internaţională a muzicii electronice. Black Eyed Peas sau Armin van Buuren au fost greii care au întreţinut atmosfera în ultima noapte de Untold.
De Redactia Observator la 06.08.2018, 11:18Au fost patru nopţi pline de culoare şi energie, patru nopţi de poveste, în care Clujul a devenit din nou capitala internaţională a muzicii electronice. Black Eyed Peas sau Armin van Buuren au fost greii care au întreţinut atmosfera în ultima noapte de Untold.
Zeci de mii de tineri au dansat până la epuizare. Însă toţi spun la unison că experienţa Untold este unică şi că vor reveni la Cluj şi anul viitor.
Untold este singurul festival din Europa care a reuşit să-i convingă pe rapperii americani să susţină anul acesta un concert.
După concertul de senzaţie al celor de la Black Eyed Peas a venit rândul lui Tujamo şi Fedde Le Grand să urce pe scena principală, însă de o primire cu adevărat magică a avut parte DJ-ul olandez Armin van Buuren.
Olandezul nu a ratat nicio ediție Untold şi a ţinut ca şi anul acesta să închidă ostilitățile.