Cojoacele încep să fie la mare căutare. Ultimii meşteri de pe Valea Mureșului
Pe Valea Mureşului Superior, meşterii populari încep să primească deja comenzi de la localnicii care se pregătesc pentru iarnă. Foarte puţini mai cunosc, însă, tainele vechiului meşteşug, iar cei tineri nu se înghesuie să le înveţe.
De Redactia Observator la 07.10.2020, 17:01
- Cojoacele şi pieptarele sunt mai puţin folosite în ziua de astăzi ca vestimentaţie de sezon.
- Tinerii le folosesc în special în preajma sărbătorilor.
Pe toată Valea Mureșului au mai rămas doar trei femei care știu să coasă broderia cu mătase pentru cojoace, iar doamna Lucreţia Moldovan este una dintre ele. Mâinile ei mânuiesc cu dibăcie acul, iar pasiunea cu care vorbeşte despre meşteşugul ei fascinează.
Lucreția Moldovan, meşter popular: Se bagă aţa în ac cu degatarul. Forma trebuie scrisă, şi pe scrisul ăla mergem aşa.
Şi meşterul Albin Pantea a făcut toată viața cojoce pentru locuitorii de pe Valea Mureșului, Gurghiului și Valea Sieului. A aflat de la un meşter tainele meseriei şi este mândru că în anii de ucenicie a învăţat să preţuiască veşmintele populare.
Albin Pantea, cojocar: Am învăţat secretele, lucratul pieilor, lucratul ierhilor, argăsitul, tăbăcitul. Cusutul manual l-am învăţat. Şi oricum podina şi greutatea de acolo am luat-o, de la, de la început. Şi acuma... Continuăm cât mai putem ce se mai cere şi mai facem.
Parte a portului tradiţional, cojoacele şi pieptarele sunt mai puţin folosite în ziua de astăzi ca vestimentaţie de sezon. În zonele în care obiceiurile încă se păstrează, tinerii le folosesc în special în preajma sărbătorilor.
Lucreția Moldovan, meşter popular: Mai mult de Revelion şi când e ziua la Reghin, a tineretului, la joc. Pe la Bistriţa am văzut că se îmbracă aşa cu pieptare, se îmbracă ţărăneşte.
Şi muzeele se pregătesc de sărbătoare, iar pentru a restaura piesele de îmbrăcăminte tradiţională organizatorii expoziţiilor cer ajutorul meșteriilor.
Roxana Man, manager muzeul Anton Badea din Reghin: Avem o colecție de port tradițional care cuprinde 75 de cojoace dintre care 48 sunt românești, 25 sunt săsești și două sunt maghiare. O parte din ele necesită restaurare și avem o echipă din care face parte și un meșter popular cojocar care ne ajută să le readucem aproape de starea lor inițială și să le cuprindem și pe acestea în viitoarea expoziție.
Cojoacele sunt lucrate manual şi necesită cel puţin o lună pentru a fi gata. De aceea şi preţul este mai pieprat. Un cojoc se vinde cu cel puţin 2500 de lei.
