Din grija pentru mama alcoolica nu si-a putut feri de pericol si fratiorul
Un baietel de 13 ani isi ingrijeste mama alcoolica. A fost prea preocupat de parinti si nu si-a putut feri de pericol si fratiorul de doi ani. Copilul a fost ranit dupa ce a cazut in putul din curtea casei, in cartierul Midia Sat din Navodari
De Redactia Observator la 14.05.2013, 15:15Atat tatal cat si mama copilului ar fi fost intr-o stare avansata de ebrietate. S-ar fi imbatat din pomenile primite la cimitir. Iar micutul a ramas nesupravegheat, pentru ca fratele mai mare trebuia sa se ocupe de parintii lui. Intr-o clipa de neatentie, a cazut in putul din curte care are aproximativ doi metri, iar apa ajunge pana la 90 de centimetri.
Vecinii au fost cei care au sunat la 112, iar in momentul in care au ajuns medicii creierul baietelului era neoxigenat de cel putin un sfert de ora. Cel mic a ajuns la spital mai mult mort. Acum starea de sanatate a copilului incepe sa se amelioreze. Cei doi parinti au impreuna sapte copii: dintre care unul a fugit, unul a murit din cauze necunoscute, iar pe trei i-au luat autoritatile.
Mama a mai fost cercetata pentru tentativa de omor in urma cu patru ani, dupa ce ar fi aruncat intr-un canal caruciorul in care se afla unul dintre copiii ei. Dar a fost gasita nevinovata. Acum s-a inceput inca o ancheta in urma careia amandoi parintii ar putea fi decazuti din drepturile parintesti.