Un bărbat din Argeş a murit după ce a fost atacat pentru banii pe care îi strângea de înmormântare
Un bătrân din Argeş a murit pentru banii pe care îi avea strânşi pentru înmormântare. Ţinea la piept zece mii de lei şi aşa pleca oriunde de teamă că şi-ar putea pierde avuţia.
De Redactia Observator la 20.02.2014, 16:34- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Când scăpăm de vortexul polar şi ninsori. Jumătate din ţară, paralizată de zăpezi
Nu s-a gândit că astfel atrage atenţie hoţilor care au intrat peste el în casă ca să-i ia banii. De frică, i-ar fi stat inima.
Ca o ironie a sorţii, exact banii pe care îi strângea bătrânul pentru clipa în care avea să moară i-au adus sfârşitul. Toată lumea ştia că omul face economii. De altfel, e ceva obişnuit printre cei în vârstă să pună bani de-o parte pentru înmormântare.
Azi dimineaţă fiica l-a găsit fără suflare. Alături de cadavrul lui anchetatorii au găsit două bonuri de la o benzinărie dar şi un muc de ţigară. Dovezi ce îi vor ajuta pe anchetatori să dea de urma hoţilor.
Anchetatorii spun însă că nu au găsit urme de violenţă pe trupul victimei, aşa că nu exclud ca bărbatul să se fi speriat şi să fi făcut infarct.
Chiar şi în acest caz, pedeapsa hoţilor va fi mai mare. Ei vor fi anchetaţi pentru tâlhărie urmată de moartea victimei.