Un câine a fost torturat şi lăsat orb de niște necunoscuți
A fost torturat şi lăsat orb, cu o cruzime greu de închipuit. Rex, un câine de trei ani, a fost găsit de stăpâna lui plin de sânge în curtea casei, într-un sat de lângă Vatra Dornei
De Redactia Observator la 08.09.2015, 19:42A fost torturat şi lăsat orb, cu o cruzime greu de închipuit. Rex, un câine de trei ani, a fost găsit de stăpâna lui plin de sânge în curtea casei, într-un sat de lângă Vatra Dornei
Căţelul a fost operat, iar acum abia se mişcă. Tresare la cel mai mic zgomot şi nu s-a obişnuit cu întunericul. Medicul veterinar care l-a îngrijit exclude posibilitatea ca animalul să fi avut doar un accident. Suferinţa lui a impresionat o întreagă comunitate de iubitori de animale care, într-o petiţie online, cer găsirea şi pedepsirea agresorilor.
Chiar şi aşa, maltratarea câinelui a tulburat o întreagă comunitate a iubitorilor de animale. Pe Internet, peste 12 mii de oameni au semnat o petiţie în care cer aplicarea legii în cazul unor astfel de agresiuni şi pedepsirea vinovaţilor.
Rex a fost operat şi se reface acum în casa Mariei, din Vatra Dornei. Poliţia animalelor s-a autosesizat şi îi caută pe făptaşi. Un asemenea act de cruzime îi poate trimite după gratii.