Un cântăreţ de manele este acuzat că a ucis cu maşina o bătrână şi, apoi, a fugit. Decizia magistraţilor a stârnit revoltă în familia victimei
Un cântăreţ de manele este acuzat că a ucis cu maşina o bătrână şi, apoi, a fugit. Când s-a întors la poliţie, Dani Chinezu nu a fost arestat. Familia bătrânei este revoltată. Crede că şoferul a fugit pentru că era băut. S-a predat după mai bine de 24 de ore şi a venit cu o explicaţie halucinantă. Însă, i-a convins pe judecători că nu este un pericol public pentru a fi trimis după gratii.
De Redactia Observator la 30.08.2017, 21:14Un cântăreţ de manele este acuzat că a ucis cu maşina o bătrână şi, apoi, a fugit. Când s-a întors la poliţie, Dani Chinezu nu a fost arestat. Familia bătrânei este revoltată. Crede că şoferul a fugit pentru că era băut. S-a predat după mai bine de 24 de ore şi a venit cu o explicaţie halucinantă. Însă, i-a convins pe judecători că nu este un pericol public pentru a fi trimis după gratii.
Ascuns în spatele unei uşi, Dani Chinezu refuză să vorbească despre accidentul în care o bătrână a murit. Şi-a rugat mama să îl protejeze de camere. Iar avocatul l-a însoţit la poliţie, când s-a predat. La o zi după teribilul impact.
"A lovit-o ca pe un caine. Nu merita sa faca treaba asta", acuză fiul femeii.
"A aruncat-o a izbit-o. A aruncat-o cred ca vreo 3 4 metri, dupa care s-a dus si pantoful la 20 de metri", relatează Georgel Diaconu, Primarul localităţii Cuca.
Martorii spun că nu ar fi oprit nimic măcar pentru a vedea în ce stare era bătrâna de 87 de ani. Era dimineaţă când un localnic din localitatea argeşeană Cuca a găsit-o agonizând şi a chemat ajutoare.
"Cazuta pe spate, cu fata-n sus, plina de sange", sunt detaliile oferite de un martor la tragedie.
"Pe femeie am gasit-o, era lovita, era desfigurata aproape", mai povesteşte primarul Georgel Diaconu.
Femeia s-a stins câteva ore mai târziu, la spital. Când poliţiştii încă îl căutau pe şofer. Cântăreţul de manele a venit cu o explicaţie suprinzătoare. A susţinut că nu şi-a dat seama că a lovit un pieton. Familia victimei este revoltată.
"Daca tu ai parbrizul spart, tu te duci de aici 40 de km si ceva pana la Valcea. Si acolo vezi ca e spart parbrizul? Inseamna ca era coma alcoolica daca tu nu realizezi ca ai parbrizul spart", spune, revoltat, fiul victimei.
Iniţial, procurorii au cerut arestarea lui. Însă, judecătorii au considerat că este o persoană publică. Şi, deşi a fugit o dată, nu va încerca să mai scape de anchetă. L-au arestat la domiciliu.
"Asta consiera procurorul, ca nu e pericol public, il judecam in libertate. E inamicul public numarul", mai acuză Victor, fiul femeii.
Decizia judecătorilor a fost deja atacată. Magistraţii Tribunalului Argeş vor decide soarta manelistului cercetat pentru ucidere din culpă şi fugă de la locul accidentului.