Un caporal al Armatei a fost arestat şi e acuzat că şi-a incendiat iubita, mai mare cu 24 de ani decât el
Caz incredibil la Craiova! Un caporal, angajat al unei unități militare, este acuzat că şi-a incendiat iubita. În ciuda eforturilor medicilor, femeia a murit la spital.
De Redactia Observator la 04.03.2017, 18:07Caz incredibil la Craiova! Un caporal, angajat al unei unități militare, este acuzat că şi-a incendiat iubita. În ciuda eforturilor medicilor, femeia a murit la spital.
Pe fondul unui conflict, vinerea trecută, individul şi-a incendiat iubita. După care a dus-o la spital. Însă, în ciuda eforturilor făcute de medici, victima nu a rezistat. Rănile îi erau mult prea grave.
Ieri, procurorii Parchetului Militar au dispus reținerea caporalului, angajat al unei unități militare din Craiova, pentru infracțiunea de omor calificat. Astăzi, individul a şi fost dus cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Militar Timișoara.