Un copil s-a împușcat cu un pistol găsit în maşina unui bărbat
A fost panică într-o piaţă din Târgu Mureş, după ce o bubuitură s-a auzit din senin. Când s-a întors, o femeie aflată în spatele unei tarabe a înţepenit. Fiul ei de 12 ani era plin de sânge. Se împuşcase cu un pistol găsit în maşina unui bărbat
De Redactia Observator la 20.07.2015, 16:40A fost panică într-o piaţă din Târgu Mureş, după ce o bubuitură s-a auzit din senin. Când s-a întors, o femeie aflată în spatele unei tarabe a înţepenit. Fiul ei de 12 ani era plin de sânge. Se împuşcase cu un pistol găsit în maşina unui bărbat
A scotocit peste tot până a descoperit pistolul. A început să se joace cu el, dar acesta s-a declanşat accidental iar copilul s-a rănit la o mână.
Nimeni nu l-ar fi văzut însă pe băiat când s-a urcat în maşină. Nici mama lui, cu care venise în piaţă să vândă cărţi, nici proprietarul autoturismului, nici trecătorii. Au tresărit cu toţii când au auzit sunetul împuşcăturii. Disperată, mama băiatului a încercat să-i oprească sângerarea cu o haină.
Ambulanţa i-a dus pe copil şi pe mama lui la spital. Dar nu rana este marea lui problemă acum. Minorul de 12 ani va fi cercetat pentru tentativă de furt şi uz de armă fără drept.
Proprietarului pistolului cu bile i s-a anulat permisul de port-armă.