TRAGEDIE ÎN VÂLCEA! O adolescentă de 17 ani a murit într-un TERIBIL ACCIDENT RUTIER
La doar 17 ani, viaţa Elenei, o adolescentă din Vâlcea, a fost frântă într-un accident rutier. La volan era chiar iubitul ei, cu un an mai mare. Tânărul avea carnet de şofer de doar două săptămâni. Pe bancheta din spate era şi sora tinerei, o copilă de doar 8 ani. Ca prin minune, fetiţa şi şoferul sunt acum în afara oricărui pericol. Duminică, Elena şi-ar fi sărbătorit majoratul.
De Redactia Observator la 18.05.2017, 16:51La doar 17 ani, viaţa Elenei, o adolescentă din Vâlcea, a fost frântă într-un accident rutier. La volan era chiar iubitul ei, cu un an mai mare. Tânărul avea carnet de şofer de doar două săptămâni. Pe bancheta din spate era şi sora tinerei, o copilă de doar 8 ani. Ca prin minune, fetiţa şi şoferul sunt acum în afara oricărui pericol. Duminică, Elena şi-ar fi sărbătorit majoratul.
Pentru Elena, pe marginea drumului din fața liceului din localitatea vâlceană Măciuca, s-au aprins lumânări. Într-un impact violent, viaţa ei s-a sfârşit la doar 17 ani.
Duminică, adolescenta ar fi trebuit să sărbătorească. Împlinea vârsta majoratului. Nu a mai apucat. Din maşina pierdută de sub control, din cauza vitezei, într-o curbă la dreapta şi oprită abia într-un copac de pe marginea drumului, Elena a fost aruncată prin parbriz.
Adolescenta era pe scaunul din dreapta al maşinii. Şofer era iubitului ei, un tânăr de 18 ani, care avea carnet de doar două săptămâni.
În aceeaşi maşină, pe bancheta din spate, era şi sora mai mică a Elenei. La doar 8 ani, copila a fost conştientă chiar şi după impactul devastator.
Copila a fost transportată cu un elicopter la spitalul din Craiova, pentru îngrijiri medicale. Acolo a ajuns şi tânărul şofer. Ambii sunt acum în afara oricărui pericol. Iubitul Elenei va răspunde acum în faţa legii.