Un orădean a transformat două apartamente în muzee
Un orădean de 78 de ani doarme într-un muzeu de aproape patru decenii! Nu, nu într-un muzeu adevărat, ci în apartamentul său, pe care l-a umplut cu obiecte tradiţionale româneşti.
De Redactia Observator la 26.07.2014, 11:02Un orădean de 78 de ani doarme într-un muzeu de aproape patru decenii! Nu, nu într-un muzeu adevărat, ci în apartamentul său, pe care l-a umplut cu obiecte tradiţionale româneşti.
Ceasuri de perete, telefoane, icoane, farfurii, ulcioare, felinare, chei, lacăte. Toate de pe vremea bunicilor. Domnul Rudolf le-a adunat în patru decenii. Primul obiect din colecţia sa a fost o oală de lut, pe care a găsit-o la ţară.
Apoi un fier de călcat cu jăratic, un tablou, nişte ochelari, obiecte din ceramică şi tot aşa. Până când a umplut toate cele patru camere ale apartamentului său. Iar când nu a mai avut unde să pună obiectele vechi cu care se întorcea după fiecare vizită în satele din judeţul Bihor a început să le pună pe casa scării şi în apartamentul fiicei sale.
Domnul Rudolf spune că a plătit pentru fiecare obiect, dar nu a calculat niciodată valoarea totală a colecţiei sale. Aproximează că sunt câteva mii. Dintre toate, un ceas de perete ocupă un loc special în sufletul său.
Colecţionarul este bucuros când cineva îi bate la uşă ca să îi admire colecţia. Multe dintre obiectele din colecţia orădeanului au fost expuse de-a lungul timpului la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea. Dar dacă vreţi să le vedeţi pe toate la un loc trebuie să bateţi la uşa domnului Rudolf.