Un pui de urs flămând a dat iama într-o curte din Sinaia. În căutarea unui "mic dejun'', animalul a răsturnat un tomberon
Tot mai flămânzi, urşii continuă să coboare în staţiunile montane, în căutarea hranei.
De Redactia Observator la 02.06.2021, 08:39La Sinaia, în cartierul Furnica, un pui de urs a intrat nestingherit în curtea unui localic, a răsturnat tomberonul din curte, iar cu ce a putut să ia din coşul de gunoi a mers pe terasa locuinţei, unde a luat micul dejun.
A vrut să meargă şi în curtea vecină, pentru felul doi, dar a dat nas în nas cu proprietarul. Ajutat de câinele său, bărbatul a reuşit să-l pună pe fugă pe puiul de urs, care s-a întors în pădure.