Un puzzle înfiorător
Un cadavru, doi oameni dispăruţi şi un suspect care şi-a luat viaţa.Poliţiştii ieşeni trebuie să rezolve acest puzzle macabru. Ieri au găsit trupul unui sinucigaş
De Redactia Observator la 07.05.2015, 13:38Un cadavru, doi oameni dispăruţi şi un suspect care şi-a luat viaţa.Poliţiştii ieşeni trebuie să rezolve acest puzzle macabru. Ieri au găsit trupul unui sinucigaş
Azi, poliţiştii s-au întors în localitatea Victoria însoţiţi de câini de urmă, în căutarea celor doi bărbaţi care lipsesc. Unul dintre ei a dispărut acum şase luni, celălalt în urmă cu un an. Au un singur lucru în comun. Sunt prieteni cu principalul suspect, Gheorghe Ursache, bărbatul găsit spânzurat zilele trecute. Cel mai probabil şi-a luat viaţa cuprins de remuşcări. După moartea lui însă, în curte, a fost găsit cadavrul unui bărbat de 41 de ani, vecin cu el.
Poliţiştii cred că au de-a face cu un ucigaş în serie şi-i caută acum pe ceilalaţi doi vecini dispăruţi, prin locuri părăsite şi fântâni. Vecinii spun că suspectul era o fire extrem de violentă şi, în ultima vreme, s-a lăudat că mănăncă doar carne goală, deşi era sărac lipit pământului. Oamenii vorbesc despre o variantă macabră. Criminalul şi-ar fi mâncat victimele.