Un şofer beat a distrus trei maşini parcate
Un tânăr care s-a urcat beat la volan a reuşit să lovească trei maşini parcate, azi noapte, pe o stradă din capitală. Apoi, din cauza alcoolului probabil, a început să se certe cu poliţiştii care încercau să afle ce s-a întâmplat
De Redactia Observator la 19.01.2015, 08:13Un tânăr care s-a urcat beat la volan a reuşit să lovească trei maşini parcate, azi noapte, pe o stradă din capitală. Apoi, din cauza alcoolului probabil, a început să se certe cu poliţiştii care încercau să afle ce s-a întâmplat
Pentru că n-a fost chip să se înţeleagă cu el, oamenii legii i-au pus în cele din urmă cătuşele.
Înainte să se oprească, maşina scăpată de sub control a mai lovit două autoturisme. Proprietarii care au coborât să vadă ce s-a întâmplat au fost întâmpinaţi de doi tineri care păreau să fi băut înainte.
Şoferul n-a păţit nimic dar şi-a ieşit din fire când poliţiştii i-au cerut să meargă la IML ca să-i fie recoltate probe de sânge. Bărbatul a ajuns în cele din urmă în faţa medicilor. Cu cătuşe la mâini.
Poliţiştii n-au primit deocamdată rezultatele dar potrivit etilotestului, şoferul avea o alcoolemie de 1, 08 la mie în aerul expirat aşa că va rămâne cel mai probabil fără permis şi se va alege cu un dosar penal.