Un tânăr din Târgu-Jiu are nevoie de bani ca să-şi păstreze piciorulul stâng
La 28 de ani, un tânăr din Târgu-Jiu are nevoie de ajutorul nostru ca să meargă mai departe. Un accident l-a condamnat la durere şi chin. Iar acum riscă să rămână şi fără un picior.
De Redactia Observator la 23.02.2016, 18:17- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
La 28 de ani, un tânăr din Târgu-Jiu are nevoie de ajutorul nostru ca să meargă mai departe. Un accident l-a condamnat la durere şi chin. Iar acum riscă să rămână şi fără un picior.
Nu vrea să rămână infirm şi, mai presus de orice, nu vrea asta pentru că îşi doreşte să muncească. O operaţie care i-ar putea salva piciorul costă peste 30.000 de euro. Doar un miracol a făcut să mai fie în viaţă. Dar nimic nu mai e la fel pentru Lucian. Îşi aminteşte cu lacrimi în ochi când a avut accidentul teribil. Trecuseră 6 luni de la nuntă.
Au trecut 3 ani de-atunci. Era într-o zi de 9 mai. Nu se simţea bine dar nu a crezut că e atât de rău încât să nu poată urca la volan. La un moment dat, şi-a pierdut cunoştinţa. Autoturismul a ieşit de pe şosea şi s-a rostogolit pe câmp 100 de metri. Lucian a fost scos din epavă mai mult mort decât viu.
Un elicopter l-a dus de urgenţă la spitalul Floreasca din capitală. Medicii l-au salvat deşi nici ei nu credeau mai pot. Şase luni a stat la terapie intensivă.
Medicii de la Floreasca i-au spus că piciorul trebuie amputat. Un singur doctor, din Timişoara, i-a dat o speranţă. Ar trebui să facă transplant de femur. Un medic din Austria ar putea veni în ţară să-l opereze. Însă costurile sunt uriaşe. Ar putea depăşi 30.000 de euro. Părinţii abia se descurcă iar soţia lui Lucian câştigă salariul minim pe economie deşi lucrează în două locuri. Speră acum ca oameni cu suflet să le fie alături şi să-i ajute. Cu fiecare ajutor, oricât de mic ar fi, Lucian este cu un pas mai aproape de operaţia la care visa şi care i-ar putea salva piciorul.