Unul dintre gemenii striviţi de microbuz a fost înmormântat
"El va fi un înger. Părinţii vor regreta toată viaţa". Sunt cuvintele celor care l-au condus spre mormânt pe Andrei, copilul de şase ani strivit de microbuz o dată cu fratele lui geamăn. Mama s-a prăbuşit, în faţa sicriului alb
De Redactia Observator la 29.07.2015, 19:56"El va fi un înger. Părinţii vor regreta toată viaţa". Sunt cuvintele celor care l-au condus spre mormânt pe Andrei, copilul de şase ani strivit de microbuz o dată cu fratele lui geamăn. Mama s-a prăbuşit, în faţa sicriului alb
A pierdut un fiu, dar trăieşte cel cu care Andrei semăna perfect. Cosmin a aflat, pe patul de spital, că fratele lui s-a stins. Şi că inspectorii de la Protecţia Copilului îi caută altă casă, departe de părinţii care i-au lăsat nesupravegheaţi, în calea morţii.
Andrei e un înger. Cosmin e un supravieţuitor. Două chipuri identice. Doi fraţi nedespărţiţi, din prima clipă de viaţă şi până la ultima lor joacă. Până s-au agăţat, în glumă, de microbuzul unui şofer care obişnuia să le aducă dulciuri.
Andrei s-a stins pe loc, sub roţile microbuzului. Cosmin s-a ridicat. Şi-a strigat mama. Şi s-a prăbuşit din nou. Astăzi, în faţa sicriului, mama gemenilor a strigat după copilul pierdut şi s-a prăbuşit şi ea, de durere.
Cu toată suferinţa, părinţii au fost acuzaţi de neglijenţă. Ar fi uitat de copiii lor, care au ajuns să se joace, în faţa morţii.
Autorităţile au decis că nu sunt în stare să îl crească pe Cosmin. Şi nici pe sora lui, care a fost martoră la tragedie. Înainte să îl plângă pe Andrei, pe ultimul drum, fratele mai mare l-a vizitat pe Cosmin, la spital.
Şoferul nu a avut puterea să vină la înmormântare. Numele lui apare acum într-un dosar de ucidere din culpă.