UPDATE! Fetița născută de femeia arsă chiar de soțul ei a ajuns acasă
Daria, micuţa născută din foc a ajuns în sfârşit acasă, după trei luni petrecute în spital, în care mulţi s-au temut că va pierde lupta pentru viaţă
De Redactia Observator la 28.05.2014, 08:15Daria, micuţa născută din foc a ajuns în sfârşit acasă, după trei luni petrecute în spital, în care mulţi s-au temut că va pierde lupta pentru viaţă
Pentru mătuşa Dariei, tot ce contează acum este să respecte ultima dorinţă a surorii sale. "Ea m-a rugat şi m-a implorat să nu i-o las. N-aţi văzut-o, n-aţi fost s-o vedeţi, pe ea, în ce hal arăta. Şi ea nu se gândea la nimic, decât la fetiţă!".
Iar aseară, femeia a ajuns cu nepoţica ei acasă. Toată familia a aşteptat-o pe Daria, cu lacrimi în ochi, la fel cum au fost şi medicii când şi-au luat la revedere de la ea.
Trei luni a stat în spital copila. Şi au fost momente în care toţi s-au temut că o vor pierde. Şi va rămâne cel mai probabil în grija mătuşii, departe de tatăl violent. Verişorii ei o tratează ca pe o soră. I-au pregătit deja un dulăpior cu haine.
Daria s-a născut înainte de vreme, când mama ei a ajuns la Spitalul de Arşi, după o ceartă cu iubitul. Tatăl Dariei este liber acum, dar e cercetat de poliţişti pentru omor.