UPDATE! Filmul tragediei accidentului aviatic de la Siutghiol a ajuns la procurori
Patru minute de imagini de la locul accidentului aviatic de la Siutghiol. Surprinse cu o dronă la o distanţă mică de epavă. Filmările sunt tulburătoare. Un om încă mişca, lângă epavă. Iar bărcile erau departe.
De Redactia Observator la 19.12.2014, 19:36- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Patru minute de imagini de la locul accidentului aviatic de la Siutghiol. Surprinse cu o dronă la o distanţă mică de epavă. Filmările sunt tulburătoare. Un om încă mişca, lângă epavă. Iar bărcile erau departe.
O spune chiar proprietarul dronei, unul din puţinii oameni care au văzut imaginile. Ceilalţi sunt anchetatorii. În timp ce ei caută răspunsuri, colegii celor patru eroi îngropaţi ieri primesc ajutorul unui psiholog, pentru a trece, mai uşor, peste tragedie.
Drona lui Bogdan a surprins, de aproape, primele imagini de după prăbuşire. A văzut, pe ecranul telefonului ataşat la telecomandă, şi primele intervenţii. O altă cameră de supraveghere suprindea, pe mal, o maşină de pompieri cu barcă gonflabilă. Ceasul ar fi fost decalat cu o oră, spun cei care au publicat imaginile. În cazul tragediei de pe Siutghiol, lumina putea veni de sus. De la dronă. Dar a intervenit hazardul.
Tânărul a venit la parchetul militar cu telecomanda în mână. Să îşi recupereze drona. Şi să revadă, odată cu anchetatorii, imaginile care l-au îngrozit luni. Patru minute de filmare şi două poze.
Bogdan are dubii în ceea ce priveşte imaginile apărute la puţin timp după dezastru. Imaginile sunt acum probă la dosar. În timp ce anchetatorii adună resturile elicopterului SMURD, toate ambulanţele aeriene rămân la sol. Salvatorii aprind lumânări pentru colegii lor căzuţi. Şi se tem pentru proriile vieţi. Unii chiar au nevoie de sfaturile unui psiholog.
Sfâşiate de durere sunt şi familiile celor patru eroi căzuţi din cer. După ce şi-a condus tatăl la mormânt, fiica pilotului Cătuneanu i-a trimis un mesaj sfâşietor.
E unul dintre copiii lăsaţi orfani de dezastrul aviatic. Copilotul Ginel avea un băiat. La fel şi doctoriţa Laura. Asistenta Gabriela urma să devină din nou mamă.