Haos pe calea ferată! 131 de trenuri staționate în gări
Supărați că salariile nu li s-au mai mărit de 5 ani, angajații CFR au decis să tragă un semnal de alarmă și să intre în grevă.
De Redactia Observator la 23.04.2014, 13:47Deși greva a fost anunțată de ieri, mulți dintre pasageri au fost luați prin surprindere. Timp de două ore 131 de trenuri au staționat în gări. Trenurile aflate deja în stații au rămas pe loc, iar cele aflate în mers au fost oprite în prima gară de pe traseu.
De la 7 la 9 dimineața, cât a durat greva, gările pline de navetiști nervoși au devenit brusc locuri caracterizate de haos. Feroviarii au intrat în grevă după ce negocierile pentru un nou contract colectiv de muncă au eșuat.
După tăirerea sporurilor, salariul unui mecanic a ajuns la 1500 de lei. O altă nemulțumire a angajaților CFR a fost faptul că, pentru a ajunge la serviciu, trebuie să iși cumpere bilet de tren. În caz că revendicările lor nu sunt soluționate pozitiv, feroviarii amenință cu greva generală.