UPDATE! Si-a ucis nepotul de numai patru ani!
Intamplare cutremuratoare in localitatea Uricani din Valea Jiului. Un baietel de patru ani si bunica sa au fost gasiti morti in casa. Femeia suferea de afectiuni psihice si cel mai probabil a vrut sa se razbune, in acest fel, pe sotul ei, care nu venise azi-noapte acasa
De Redactia Observator la 15.04.2013, 19:17"Asa sa-ti ajute Dumnezeu si tie! Unde ai stat toata noaptea?" Mesajul gasit in casa este adresat cel mai probabil sotului, padurar in localitate. Se pare ca femeia il banuia ca pierde noptile cu altele. Mai mult insa, anchetatorii n-au putut descifra.
Cert este ca nenorocirea a fost descoperita, de dimineata, de o ruda venita in vizita. Atat femeia cat si nepotul ar fi murit in timpul noptii. Criminalistii cred ca femeia, cunoscuta cu probleme psihice si-a ucis nepotul, apoi s-a sinucis, ca sa-i dea o lectie sotului.
Copilul ramasese in grija bunicii dupa ce, in luna august, mama lui isi luase zilele. Iar de tata, nimeni nu stie cine-ar putea fi. Legal, bunica nu obtinuse tutela baiatului. Avand in vedere ca mama a decedat anul trecut si nu oricum, ci luandu-si viata, cu siguranta era necesar un psiholog care sa o sprijine si sa o consilieze pe bunica si pe minor.
De curand, femeia se interesase la primarie cum sa obtina ajutor social, dar n-a mai revenit cu actele.