UPDATE: Tânăr luptător K1, găsit mort în camera de hotel
Moarte cu semne de întrebare în Drobeta-Turnu Severin! Un tânăr care se dădea drept luptător K1 a fost găsit mort într-o cameră de hotel
De Redactia Observator la 14.07.2014, 16:22Moarte cu semne de întrebare în Drobeta-Turnu Severin! Un tânăr care se dădea drept luptător K1 a fost găsit mort într-o cameră de hotel
E greu de spus, deocamdată, ce s-a întâmplat în acea cameră de hotel. Usa era încuiată pe dinăuntru iar cheia era în yală. Trupul bărbatului nu prezenta nicio urmă de violenţă iar lângă el, poliţiştii au găsit şi puţin peste 600 de euro.
Din discuţiile cu familia, anchetatorii au aflat că tânărul nu era sportiv de performanţă, aşa cum susţinea în mod frecvent şi nu era înscris în niciun club de profil. Vecinii lui spun că îi plăcea să se dea drept luptător K1, dar nu avea nicio legitimaţie în acest sens. Se antrena, însă, de zor. Chiar pe terenul de lângă hotelul în care a fost găsit fără suflare s-ar fi antrenat pentru ultima dată. Cum semne vizibile nu sunt, medicii legişti sunt cei care vor elucida motivul morţii tânărului.